Realitatea Augmentata – Definitie si exemple 5/5 (4)

0
430
Vizionari
Realitatea Augmentata

Cu siguranta ai jucat jocul Pokémon GO sau cel putin ai auzit de el. Ori ai incercat sa iti redecorezi casa utilizand aplicatia IKEA Place sau functionalitatea AR View din aplicatia Amazon.

Ce este realitatea augmentata (AR)?

Realitate Augmentata Terminator
Print screen din filmul The Terminator (1984).

Tehnologia realitatii augmentate isi are radacinile in domeniul cercetarii stiintifice. Realitatea Augmentata poate fi definita ca tehnica de adaugare a continutului virtual asupra lumii ce ne inconjoara. Multe dintre conceptele de baza ale realitatii augmentate au fost folosite in filme ca The terminator (1984) si RoboCop (1987). Dar plasarea obiectelor in spatiul ce ne inconjoara, fie ca este vorba de mobilier sau de monstri, este doar inceputul pentru ceea ce ar putea oferi in viitor tehnologiile AR.

Scurta istorie a realitatii augmentate

In anul 1990 – Cercetatorul Boeing, Tom Caudell, prezinta termenul “realitate augmentata” pentru a descrie imbinarea graficii virtuale pe un afisaj fizic (ecran). Acestuia ia fost cerut
sa imbunatateasca diagramele costisitoare si dispozitivele de marcare utilizate
pentru a ghida lucratorii pe podeaua fabricii. El a propus inlocuirea placilor imense care contineau instructiuni de cablare, cu o casca montata pe cap care sa afiseze schemele specifice unui avion.

Boeing AR
Tom Caudell lucrand la conceptul AR pentru Boeing. Poza apartine lui David Mizell.

1992 – Louis Rosenberg dezvolta unul dintre cele mai vechi si primele sisteme de realitate augmentata care sunt complet imersive pentru AR Force. S-au numit Programe Virtuale.

1993 – KARMA, un sistem care a folosit realitatea augmentata pentru invatare/training, este introdus de catre expertul AR, Steve Feiner si o echipa de studenti de la Universitatea Columbia. Acesta a fost folosit pentru a oferi instructiuni pentru procedurile de reparatie si intretinere.

1994 – Prima productie de teatru AR este produsa de Julie Martin si este numita “Dancing in Cyberspace”.

1996 – a fost creat CyberCode, primul sistem AR care utilizeaza markere 2D. CyberCode va deveni modelul pentru viitoarele sisteme AR bazate pe markeri.

1997 – Canon Inc. si guvernul japonez finanteaza in comun cea mai mare facilitate industriala de cercetare pentru cercetarea realitatii mixte. Se numeste Laboratorul de Sisteme Mixte de Realitate. Universitatea Columbia dezvolta primul sistem AR in aer liber – The Touring Machine.

1998 – NFL foloseste AR in timpul unui joc live, creat de Sportvision. Realitatea augmentata este folosita pentru a amplasa un marker virtual galben pe terenul de joc.

1999 – NASA foloseste realitatea augmentata pentru a controla un vehicul numit X-38 cu ajutorul unui tablou de bord special AR pentru navigare. Steve Mann, cunoscut sub numele de “tatal computerelor portabile”, creeaza EyeTap. Un dispozitiv care a functionat atat ca aparat de fotografiat, cat si ca afisaj de computer.

2000 – ARToolKit, prima biblioteca software deschisa din lume, este creata de Hirokazu Kato. Este lansat primul joc AR din lume, ARQuake.

2001 – Laboratorul de Sisteme Mixte de Realitate se inchide.

2003 – Wagner si Schmalstieg prezinta primul sistem  AR sub forma unui asistent digital personal pe un dispozitiv portabil, asemanator smartphone-ului.

2009 – ARToolKit aduce realitatea augmentata in browser-ele de internet. Iar Esquire Magazine foloseste realitatea augmentata pentru a da viata imaginii de pe coperta revistei.

2014 – Google anunta Google Glass.

2015 – Microsoft isi anunta interesul in realitatea augmentata si casca de realitate augmentata HoloLens.

2017 – Google prezinta ARCore in cadrul GDD Europe ‘ 17 iar Apple prezinta ARKit in cadrul WWDC ’17

Sectoare in care Realtiatea Augmentata a fost adoptata cu succes

Medical AR

In momentul acesta exista cel putin 12 domenii de aplicabilitate a realitatii augmentate:

  1. Medicinal
  2. Militar
  3. Productie
  4. Design interior
  5. Divertisment
  6. Robotica
  7. Educatie
  8. Arta si Cultura
  9. Marketing
  10. Planificare geospatiala
  11. Navigatie
  12. Turism

Mai jos am ales special pentru tine, cateva exemple de aplicatii si solutii AR din diferite domenii, create de companii romanesti.

Arta, cultura

Artivive

Artivive este o aplicatie care permite crearea si consumul de arta in realitatea augmentata. Compania a fost infiintata de Sergiu Ardelean si Codin Popescu in ianuarie 2017. Scopul aplicatiei este de a schimba modul in care este creata si consumata arta – si de a construi o comunitate in jurul artei exprimate cu ajutorul realitatii augmentate.

Artivive este usor de folosit pentru a ajuta promovarea artistilor sau pentru extinderea si promovarea muzeelor. Din punct de vedere tehnic, este o solutie AR care are la baza tehnologia “Image Recognition” bazata pe cloud si a suprapunerii de continut video.  Pentru mai multe detalii sau pentru a crea un cont, puteti vizita site-ul Artivive.

Marketing, entertainment experimental

ConceptFactory

Concept Factory este un Studio de Creatie Digitala in Disruptive Marketing & Advertising  si pioneri in lumea Realitatii Augmentate si Virtuale din Romania. Adrian Posteuca, CEO Concept Factory, a vazut un potential imens in AR/VR inca de la inceputul anului 2011, cand a reusit pe cont propriu sa creeze prima aplicatie web in Realitatea Augmentata.

De cand a pus bazele Concept Factory, acum 4 ani, a pus umarul la  promovarea unor domenii de nisa Marketingul Augmentat si cel Virtual. Alaturi de ThinkDigital a creat o scena de AR si VR in cadrul IceeFest (IceeFest 14-15 iunie 2018).

Printre aplicatiile realizate de Concept Factory, se numara:

1.Parachute Jump VR

Clien:t Discovery X Samsung

IceeFest a fost locul de lansare al proiectului Parachute Jump. O saritura virtuala cu parasuta ce putea fi urmarita si simtita in Realitatea Virtuala. Cu ajutorul ecosistemului Samsung au fost aduse publicului valorile Discovery: aventura , indrazneala si experiente inedite.  Conceptul a fost dus apoi la cele mai importante festivaluri din Romania: Untold si Neversea.

2.Lansarea Fast and Furious 7

Client: Roimage2000/Universal Pictures

O campanie indrazneata, ce a fost gandita pentru a trezi atentia  publicului pentru a viziona filmul Fast and Furious7. Au realizat cu ajutorul Realitatii Augmentate o masina virtuala, ce cadea din senin pe coridoarele mall-ului.

3.BarrierVR Experince

Client : Discovery/Propaganda/Barrier

Este o aplicatie VR de marketing, ce vorbeste intr-un mod interactiv despre calitatile  ferestrelor Barrier. Aplicatia a fost conceputa pentru a sustine caravana Barrier si a aduce creativ, elemente ca „Stiati ca…” intr-un mediu interactiv.

CreativeVRCreativeVR

Alexandru Dohotaru impreuna cu Mihai si Alexandra Lungeanu sunt fondatorii startup-ului CreativeVR.

CreativeVR a inceput ca un proiect prototip in piata din Romania, initial oferind servicii de productie video 360, apoi, datorita cerintelor clientilor, s-au diversificat si serviciile oferite. Intai catre activari VR apoi developing experiente VR, iar recent developing apps AR.

“La CreativeVR am cautat intotdeauna sa impingem limitele tehnologiei existente in piata de advertising si cea culturala, deopotriva. Cand zic culturala, ma refer la utilizarea AR intr-un muzeu, spre exemplu. Am reusit cu ajutorul ARCore si ARKit sa cream aplicatii de Portal, prin care utilizatorul paseste fizic intr-o lume 3D sau intr-un video 360.  Fiind foarte familiarizati cu formatul video 360, aceasta aplicatie vine ca un bonus ce ne ajuta la prezentarea si livrarea productiilor proprii 360, intr-un mod inedit si cu efect de WOW!” – Alexandru Dohotaru

 

Home & Deco

Lampix

Lampix este un sistem AR interactiv care utilizeaza inteligenta artificiala si un sistem de analiza a imaginilor bazat pe blockchain, pentru a transforma orice suprafata intr-una inteligenta. Compania a fost  fondată in Brasov de George Popescu si Mihai Dumitrescu si are sediul in Statele Unite, la New York. Compania colaboreaza deja cu branduri internationale care isi dezvolta businessul cu ajutorul Lampix (ex. BMW, Bloomberg, Konica Minolta, etc).

Lampix

Lampix face parte din categoria dispozitivelor de voce, realitate, realitate augmentata si IoT (Internet of Things), care promit erei digitale un nou univers – unul centrat pe crearea de experiente imersive, dincolo de ecranele desktop, laptop si chiar mobile.

Pentru comenzi sau mai multe detalii, vizitati pagina Lampix de pe kickstarter.

 

Viitorul Realitatii Augmentate

Realitatea augmentata  este o certitudine, insa exista o serie de provocari socio-tehnice care trebuie abordate inainte ca tehnologia sa fie adoptata in masa.

Potentialul maxim a realitatii augmentate va fi atins atunci cand grafica computerizata se va imbina in mod natural si compatibil cu obiectele din jur. Obiectele generate de calculator vor deveni din ce in ce mai interactive (vor raspunde vocal, vor reactiona la gesturi si chiar atingere), mai persistente in timp (permitand utilizatorilor sa lase un obiect virtual langa cel fizic pentru altcineva) si sa dezvolte o mai buna intelegere a obiectelor din mediul lor fizic (astfel incat acestea sa reactioneze imediat la schimbarile din mediul inconjurator).

Interactiunea cu ochelarii si castile AR este inca dificila iar pretul acestora este foarte ridicat pentru marea majoritate a utilizatorilor. Mai exista probleme ce tin de aspectul ochelarilor, acestia avand momentan. un aspect oarecum prea futurist pentru a te afisa cu ei in societate.

Oricine reuseste sa rezolve aceste provocari, va reusi sa devina legatura dintre oameni si viata lor digitala.

Un lucru este sigur, Realitatea Augmentata se apropie si va face parte din viata noastra.

 

Da o nota articolului